Emisiunea TV pe care o pregatesc Jennifer Lopez si Marc Anthony - “Q’Viva! The Chosen” - celebreaza muzica, arta si dansul latino, a informat agentia de relatii publice H&M Communications, intr-un comunicat de marti, 31 mai.
Jennifer Lopez si Marc Anthony vor face echipa cu Simon Fuller, producatorul de la “American Idol”, si compania acestuia - XIX Entertainment.“Foarte curand inimile vor bate in ritmuri latino si suntem foarte emotionati ca luam parte la acest proiect si putem sa facem istorie”, spun Anthony si Lopez prin intermediu comunicatului.
Emisiunea va fi in engleza, spaniola si portugheza si va fi difuzata simultan pe 21 de canale de televiziune din America. Cautarea de noi talente va incepe in iulie si va dura pana la sfarsitul lui august.
Jennifer Lopez si Marc Anthony vor calatori, in cautarea de talente, in marile orase dar si in asezarile izolate din Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Colombia, Costa Rica, Ecuador, Salvador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Puerto Rico, Republica Dominicana, Uruguay, Venezuela, Statele Unite si altele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu