Charlize Theron e una dintre puținele actrițe care
arată foarte bine și fără o tonă de
machiaj pe față, deși machiată e ceva mai sexy! Cu sau fără
trucuri, Charlize uimește de fiecare
dată:
Actrița a pozat și a dat un interviu pentru numărul din
februarie a revistei W:
I: Trebuie să-ți
placă un rol ca să-l poți juca?
Charlize: Mi-a plăcut ultimul meu rol, Mavis Gary din
Young Adult, dar nu, nu cred că trebuie să-mi placă rolurile mele. Cred că
empatia e importantă. E crucial să înțeleg
circumstanța, în așa fel încât povestea să pară reală prin
prisma personajului meu. Rolurile sunt ca niște
copii: uneori te fac mândru, alteori te gândești
'Pe bune?'.
I: Ai crescut în Africa de Sud, ai fost
mereu înaltă, blondă și frumoasă?
C: În primii opt ani din viață mea nu am avut incisivi. Eram mai mereu bolnavă și antibioticele i-au oprit din creștere. Dar după aia am început să fac cursuri
de dans și eventual au crescut. Când
aveam 16, am plecat la Milano pentru a deveni model.
I: Ai visat vreodată la a fi actriță?
C: Am vrut să fiu balerină, dar eram prea înaltă și mă loveam prea des. Fiind balerină, îmi
plăcea să 'spun' poveşti, și puteam să fac asta jucând teatru, deci
m-am mutat la LA.
I: Primul tău rol te-a propulsat direct către
succes. Cum au fost audițiile?
C: Îmi aduc aminte că nu mai fusesem niciodată la nicio
audiție. Am adus o sticlă de Ketchup
pentru că scenă pe care trebuia să joc implica moartea mea. Arătam ca o
maniaca. M-am precipitat pe ușă și am început să mă târăsc pe podea. Cred că
erau prea speriați să nu-mi dea rolul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu