duminică, 27 noiembrie 2011

Asta e cea mai nouă fiţă! Kate Middleton a plătit peste 10.000 de euro ca să aibă dinţii strâmbi!

Soţia prinţului William a apelat la un renumit medic stomatolog pentru a avea un zâmbet imperfect.

kate
Ultima fiţă a vedetelor internaţionale este să-şi strâmbe dinţii, ca să pară cât mai naturali, iar zâmbetul lor să fie irezistibil.

La această tehnică a apelat şi Kate Middleton, care era deranjată de perfecţiunea danturii sale. Pentru ca lumea să nu creadă că dinţii săi nu sunt naturali, ducesa de Cambridge a plătit peste 10.000 de euro. Stomatologul Didier Fillion are o metodă specială, iar clienţii care îi trec pragul sunt foarte încântaţi de rezultat.

Lily Allen a născut o fetiţă!

Artista britanică şi-a îndeplinit cea mai mare dorinţă. Lily Allen a devenit mămică.

lilica
Ea a adus pe lume o fetiţă, primul său copil.

Lily, care are 26 de ani, a anunţat că este însărcinată chiar în ziua nunţii sale cu omul de afaceri Bradley Cooper.
Surse apropiate starului britanic au declarat pentru presă că şi ea, şi copilul, se simt foarte bine. Ele vor fi externate peste câteva zile.

Jennifer Lopez a petrecut Ziua Recunoştinţei cu noul iubit!

Jennifer Lopez pare decisă să aibă o relaţie cât se poate de serioasă cu Casper Smart.

lopez
Diva a petrecut Ziua Recunoştinţei împreună cu dansatorul de 24 de ani cu care formează un cuplu de câteva săptămâni.
J.Lo. a organizat o petrecere în Hawaii. Cântăreaţa l-a invitat pe Casper să meargă într-o scurtă vacanţă împreună cu cei doi copii pe care îi are cu Marc Anthony.

"Mă voi ocupa singură de gătitul curcanului. Sper să iasă bun şi să îl mâncăm pe tot imediat",a declarat Jennifer Lopez înainte de Ziua Recunoştinţei.

VIDEO Kim Kardashian şi Kris Humphries, când încă se mai iubeau! Uite cum se giugiuleau în pat!

Kim Kardashian şi Kris Humphries se iubeau la nebunie la începutul relaţiei lor. Cei doi soţi care acum se pregătesc de divorţ îşi spuneau cu fiecare ocazie "Te iubesc".

Într-un episod al reality-show-ului a cărei protagonistă este Kim, bruneta şi soţul ei sunt filmaţi în dormitor. Kris îşi ia nevasta în braţe şi o aruncă pe pat nu înainte de a-i atrage atenţia că a mâncat cam mult tort la nuntă şi s-a îngrăşat. Ei se sărută şi sunt drăgăstoşi unul cu celălalt. Nimeni nu s-ar fi gândit la vremea asta că mariajul lor va dura doar două luni.

Lui Jennifer Love Hewitt i s-au dat papucii prin SMS!

Jennifer Love Hewitt nu are noroc în dragoste. Nici relaţia ei cu Jarod Einsohn nu a durat foarte mult.
jen
Bărbatul cu cinci ani mai tânăr decât ea a ales să îi dea papucii prin intermediul telefonului mobil.
Jennifer a primit un SMS de la iubitul său, care îi spunea că nu mai vrea să continue să fie împreună.
"Nu poate să ţină un iubit mull timp. Este foarte posesivă şi, dacă lucrurile nu merg cu vrea ea, începe să se comporte ca o divă isterică", a declarat un prieten al actriţei.

O striga "c*r gras", în bătaie de joc. Aflaţi aici ce cunoscută vedetă a fost poreclită astfel de fostul soţ


1
2
Povestea de dragoste din vedeta Kim Kardashian şi Kris Humpphries s-a terminat cu un mariaj de doar 72 de zile. Apropiaţii cuplului au făcut dezvăluiri incendiare pentru publicaţia "US Magazine". Kim a decis să se separe de soţul ei pentru că acesta, pe durata mariajului, nu a făcut altceva decât să-şi bată joc de ea. "Obişnuia să o strige "c.. gra", doar ca să-şi bată joc de ea pentru că are fundul foarte mare, lucru care, de altfel, i-a înnebunit pe mulţi bărbaţi. Lui Kris însă îi plăcea să o ia în derâdere pe Kim, aşa că i-a pus porecla asta ca să o facă să se simtă prost", a dezvăluit o sursă din anturajul cuplului. "Kris nu e nici pe departe Făt-Frumosul care vrea să pară. Tot timpul a încercat să o demoralizeze pe Kim. O făcea proastă şi grasă şi îi spunea mereu că nu e nici pe departe o vedetă atât de mare aşa cum crede ea şi că faima ei nu va dura prea multă vreme. Ba mai mult, a încercat din răsputeri să o izoleze pe Kim de prietenii ei, pentru ca el să o poată controla după bunul plac", a adăugat aceeaşi sursă.

Rihanna se plange ca n-a mai avut de mult relatii sexuale! Vrea un barbat dur si misterios!

Rihanna a marturisit recent ca faptul ca a ales sa puna cariera pe primul plan in ultima vreme are si o latura neplacuta. Cantareata nu e prea fericita pe plan personal: simte nevoia sa aiba relatii sexuale, mai ales ca a trecut ceva timp de cand nu mai are niciun iubit.
Rihanna se plange ca n-a mai avut de mult relatii sexuale! Vrea un barbat dur si misterios!
Rihanna a declarat toate asta in cadrul unei emisiuni televizate, scrie labotana.com. Este o "single lady" acum si asta nu prea-i convine.

“In prezent viata mea personala este practic inexistenta Nu ies cu nimeni si nu sunt prea fericita din acest motiv. Stiu ca suna plictisitor, dar asta presupune munca mea", a spus artista.

Rihanna a vorbit si despe cum vede barbatul ideal pentru ea:

"Imi plac barbatii duri si misteriosi.Imi place sa fie sguri pe ei si sa fie constienti ca ei sunt barbati, iar eu femeie", a expicat ea.

 Crezi ca va reusi sa-si gaseasca in curand un barbat pe gustul ei?

La 10 ani, Angie Vazquez canta perfect "Rolling in the deep" a lui Adele

O fetita de numai 10 ani face furori pe internet de ceva vreme. E foarte draguta si talentata, iar fratii ei, Abelardo si Gusatvo, in varsta de 12 si 15 ani, au filmat-o in timp ce canta celebra melodie a lui Adele, "Rolling in the deep". Videoul adunase pe 26 noiembrie 6.587.951 de vizualizari, iar cei trei adolescenti ar putea ajunge staruri mai repede decat ar fi crezut.
La 10 ani, Angie Vazquez canta perfect "Rolling in the deep" a lui Adele - VIDEO

Cei trei isi spun Vazquez Sound si e posibil sa apara pentru prima data la televizor in cadrul emisiunii "Pequenos Gigantes".

Producatorul emisiunii, Ruben Galindo negociaza deja cu tatal copiilor, Abelardo Vazquez, pentru a le permite acestora sa apara.

Specialistul in televiziune Alvaro Cueva a declarat pentru quien.com ca i se pare minunat faptul ca exista tineri atat de talentati ca acesti copii originari din Mexic si gratie filmelor incarcate pe Youtube pot ajunge rapid cunoscuti in toata lumea.

Printre artistii lor preferati se numara Adele, Christin Aguillera, Bruno Mars sau cei de la Maroon 5.

Vezi mai jos cum canta:

Demi Lovato: "Anul trecut pe vremea asta eram la clinica de reabilitare. Acum imi pot petrece sarbatorile cu familia!"

Demi Lovato a marturist recent ca nu i-a fost deloc usor sa-si petreaca sarbatorile de iarna departe de familia ei anul trecut, cand a fost internata intr-o clinica de reabilitare pentru a-si depasi depresia. Anul asta simte ca a realizat multe lucruri si e recunoscatoare ca si-a depasit problemele si ii are alaturi de ea pe cei dragi.
Demi Lovato: "Anul trecut pe vremea asta eram la clinica de reabilitare. Acum imi pot petrece sarbatorile cu familia!"
Actrita si cantareata in varsta de 19 ani s-a internat anul trecut la Timberline Knolls Residential Treatment Center, in apropierea orasului Chicag, dupa o altercatie cu una dintre dansatoarele ei, Alex Welch.

A fost tratata pentru bulimie si depresie, iar in timp ce se afla internata a fost diagnosticata si cu tulburare bipolara.

"Precum stiti cu totii, anul trecut pe vremea asta era internata la clinica. Am petrecut Ziua Recunostiintei, Craciunul si Anul nou departe de familie, asa ca sunt fericita ca anul acesta voi fi cu ai mei. Gandindu-ma cat de multe am realizat in acest realizez ca am toate motivele sa fiu recunoscatoare. N-as fi putut realiza toate astea fara ajutorul lui Dumnezeu si fara sustinerea familiei mele", a declarat fost iubita a lui Joe Jonas.

"Au fost alaturi de mine in tot timpul asta si m-au iubit asa cum sunt. E un sentiment minunat sa stii ca oamenii te accepta asa cum esti. Faptul ca am facut tratament a fost ca un dar si cred sincer ca mi-a salvat viata",  a mai spus ea.

Demi isi continua cariera muzicala si e fericita ca fanii o sustin.

"Nu-mi vine sa cred cat de mult am realizat intr-un singur an. Sunt din nou in turneu si uneori nu-mi vine sa cred cat de norocoasa sunt pentru ca pot sa calatoresc din nou si fac in fiecare seara ceea ce imi place cel mai mult pe lumea asta", a spus Demi referitor la asta.

Justin Bieber a uitat un vers in timp ce canta... "Santa Claus is comin' to town!"

In urma cu cateva zile, Justin Bieber a participat la emisiunea "Today" si, in timp ce interpreta melodia "Santa Claus is coming to town", a uitat un vers. Gafa a fost aproape imperceptibila, intrucat artistul a continuat melodia fara sa faca prea mult caz de asta.
Justin Bieber a uitat un vers in timp ce canta... "Santa Claus is comin' to town!" VIDEO
Fanii artistului au sesizat incurcatura si au scris despre asta pe retelele sociale, insa nu s-au suparat deloc pe el. Il iubesc prea mult ca sa nu-i treaca cu vederea o mica scapare.

Artistul isi promoveaza in aceasta perioada albumul de colinde "Under the Mistletoe".

Mama Selenei Gomez are doar 35 de ani si este insarcinata!

Arata de parca ar fi sora ei mai mare, este foarte frumoasa si isi adora fiica! Mama Selenei Gomez are doar 35 de ani si cantareata a anuntat pe Twitter ca va avea in curand un fratior sau o surioara.
Mama Selenei Gomez are doar 35 de ani si este insarcinata!
"Mama si Brian ma lasa in sfarsit sa impartasesc cu voi stirea: mamica mea poarta in pantece un bebelus, fratiorul sau surioara mea!", a scris iubita lui Justin Bieber pe contul ei de Twitter.

Starul a postat acolo si o poza cu mama ei insarcinata si cu tatal ei vitreg, Brian Teefey.

"Sunt cea mai fericita fata din lumea!", a mai scris ea.

Mama Selenei are doar 35 de ani; a nascut-o pe fiica ei cand avea 16 ani si a botezat-o dupa numele faimoasei cantarete Selena Quintanilla Perez, cea pe care a interpretat-o Jennifer Lopez in filmul biografic unde s-a spus si in ce mod cumplit a murit. A fost foarte talentata, iar mama Selenei i-a admirat mereu muzica.

Selena are acum 19 ani, o multime de fani si un iubit celebru: Justin Bieber. Acesta a intampinat recent dificultati din partea unei fane care a declarat ca ar avea un copil cu el, dar intre timp lucrurile s-au clarificat.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Selena Gomez are statuie de ceara la Madame Tussauds in New York. Cum arata preferata copiilor din filmele Disney


Milioane de copiidin intreaga lume admira ii admira frumusetea si ii apreciata talentul. Nimeni nu s-ar fi asteptat insa ca statuia de ceara a Selenei Gomez sa fie atat de diferita de cantareata.
Desi milioane de copii din intreaga lume o cunosc din productiile Disney, o adora si fotografiile ei sunt in toate revistele si pe toate siteurile, se pare ca cei de la Muzeul statuilor de ceara Madame Tussauds din New York nu oreusit sa o copieze atat de bine pe Selena Gomez.
Figura de ceara a Selenei Gomez a fost asezata langa cea a lui Justin Bieber, intr-un decor specific sarbatorilor de iarna
Lansata la timp pentru a intampina sarbatorile de iarna, figura de ceara a Selenei Gomez a fost expusa alaturi de cea a celebrului iubit Justin Bieber, intr-un decor din care fac parte un semineu si decoratiuni speciale pentru sarbatorile de iarna.
Imbatranita, cu parul infoiat si cu fata umflata. Statuia de ceara a Selenei Gomez nu seamana deloc cu cea pe care o iubesc copiii
Selena a participat la “fabricarea” statuii sale si a petrecut nenumarate ore in studio alaturi de artisti pentru a se asigura ca figura ei din ceara ii va semana perfect. Din pacate insa, artistii plastici au imbatranit-o foarte tare pe cantareata, iar statuia care o infatiseaza este extrem de nereusita.
Vizitatorii pot vedea figurile de ceara din New Yorl in cadrul scenei de sarbatori pana pe 1 ianuarie 2012.
Ce parere ai despre statuia de ceara a Selenei Gomez? Crezi ca seamana cu artista? Spune-ne parerea ta in sectiunea “Comentarii”  de mai jos!

Nicole Scherzinger a facut senzatie la finala X Factor cu o rochie Maria Lucia Hohan

Maria Lucia Hohan isi incheie triumfator anul care a plasat-o in topul designerilor de pe covorul rosu. Nicole Scherzinger este ultima vedeta pe care designerul roman a bifat-o, in cadrul finalei X Factor America. Cantareata a aratat senzational in rochia "Bella", pe care a mai purtat-o de altfel si Rosario Dawson pe coperta revistei Latina.
Nicole Scherzinger a facut senzatie la finala X Factor cu o rochie Maria Lucia Hohan
Maria Lucia Hohan este o prezenta deja constanta pe covorul rosu. Rochiile sale diafane sunt printre preferatele actritelor, si toate aparitiile lor sunt trecute la categoria "bine imbracate".
Designerul roman l-a cucerit si pe George Clooney - iubita actorului, Stacy Keibler, a purtat o creatie a ei pe covorul rosu si a aratat senzational.
De ce iubim Romania? Maria Lucia Hohan este unul din motive :)

Intra in dressingul Danei Rogoz! Vezi cu ce haine se poate lauda

Dana Rogoz se poate lauda cu o garderoba variata si originala. Pasionata de piesele vintage, vedeta ProTV investeste deseori in haine cu ceva istorie in spate, pe care le imbina armonios cu cele mai noi creatii de pe piata. Ea si-a invitat cititoarele blogului ei in garderoba de acasa.
Intra in dressingul Danei Rogoz! Vezi cu ce haine se poate lauda
Pentru ca vine Craciunul, Dana s-a apucat sa faca curatenie printre haine si a inceput sa le aranjeze corect:
"Cea mai buna solutie pare a fi aranjarea hainelor in functie de culori. Vedeti in partea stanga a pozei ca am inceput deja miscarea asta, dificila de altfel. Rosu, roz, nude, alb, sus albastru, verde, maro, auriu, stanga negru, gri, dreapta sus inflorate."
Ea isi propune si sa scape de piesele pe care nu le mai poarta, asa ca va organiza o intalnire cu cele mai bune prietene si vor face schimb de haine.
"Cu aceasta ocazie mai fac si o triere a hainelor, ca prea am multe. Pe cele pe care nu le-am mai purtat de mult, le voi strange si voi organiza din nou o seara cu colegele de facultate (o seara cand ele spun ca “Vine Mos Craciun!’” – adica vin eu cu haine pe care nu le mai port, sa-si aleaga ce vor)."

Are aproape 40 de ani si niste picioare de adolescenta. Ghicesti despre cine este vorba?

Actrita este cunoscuta pentru zambetul ei larg si rolurile din comedii si filme de actiune, dar picioarele nesfarsite, tonifiate si perfecte sunt cele care o aduc mereu in centrul atentiei.
Are aproape 40 de ani si niste picioare de adolescenta. Ghicesti despre cine este vorba?
Cameron Diaz, caci despre ea este vorba, si-a facut aparitia aseara la The Tonight Show cu Jay Leno, intr-o rochita neagra, foarte scurta si mulata, care i-a pus perfect in evidenta picioarele lungi si bronzate. 

Frumoasa actrita nu s-a multumit cu cei 1.75 de metri cu care a binecuvantat-o natura si a ales sa-si alungeasca silueta cu o pereche de pantofi Lanvin, cu platforme aurii. Superbii pantofi sunt printre cele mai dorite accesorii ale sezonului in randul vedetelor si costa 1.500 de dolari. 
 

Inna, asa cum n-ai vazut-o niciodata: plina de vanatai si cu buza sparta. Vezi care este motivul

Inna s-a alaturat unei cauze extrem de importante. Cantareata lupta, impreuna cu AcasaTV impotriva violentei domestice. Noul ei videoclip este foarte profund si emotionant si ilustreaza o relatie marcata de conflicte interminabile.
Inna, asa cum n-ai vazut-o niciodata: plina de vanatai si cu buza sparta. Vezi care este motivul
Inna s-a alaturat campaniei "Durerea nu este iubire" lansata de AcasaTV, al carei scop este adoptarea unei legi speciale care sa-i pedepeasca exemplar pe agresor.
Noua ei piesa si noul clip, "Endless", vorbeste tocmai de durerea pe care o simte o femeie atunci cand este intr-o relatie toxica si cat de important este sa mergi ma departe.
"Sunt prea multe femei in jurul nostru care sufera in fiecare zi si pentru care viata nu mai inseamna visuri, speranta, optimism si bucuria de a trai. Femeile care sunt victime ale violentei domestice trebuie sa stie ca nu sunt singure si ca prin campania “Bring The Sun In My Life”, imi propun alaturi de toti cei care au acceptat sa se implice sa aducem solutii pentru problemele lor, sa le raspundem la intrebari si sa gasim impreuna puterea de a privi cu incredere spre o noua zi. Sprijinul fiecaruia dintre noi conteaza! Your voice matters! No violence, no endless pain!", a declarat ea.
25 noiembrie este Ziua Internationala a luptei impotriva violentei domestice, prilej cu care Inna a ales sa lanseze si campania sociala “Bring The Sun In My Life”, prin  care isi propune sa le fie aproape tuturor femeilor care se confrunta cu aceasta problema. Site-ul dedicatwww.bringthesuninmylife.com este o platforma prin intermediul careia victimele violentei domestice pot fi consiliate de specialistii partenerilor campaniei din Romania si din Europa: Fundatia Sensiblu, Asociatia A.L.E.G. si WAVE pentru a gasi solutii pentru situatiile in care se afla si pentru a avea o viata normala, fara suferinta fizica si traume psihice. Campania se va extinde si in afara Europei, purtandu-se deja discutii cu ONG-uri din America de Nord si Sud.
Alaturi de Inna, mai multe femei din Romania s-au implicat in campania Bring the sun in my life si lupta impotriva violentei domestice: Amalia Enache, Mihaela Glavan, Kristina Dragomir, Medeea Marinescu, Cristina Bazavan, Oana Tache, Ioana Blaj.
Sustine si tu campania "Durerea nu este iubire" semnand petitia si fii cu ochii pe acasatv.ro, azi de la 16:30, pentru a vedea mesajul Innei.

Miranda Kerr, o mamica responsabila. Nu-si scapa baietelul din ochi nici la sedintele foto


Mamica Miranda Kerr ne demonstreaza in fiecare zi ca este o mamica descurcareata si poate face orice! Chiar daca asta inseamna sa il tina in brate pe bebelusul ei Flynn in timp ce participa la o sedinta foto in New York, imbracata intr-o rochita scurta si subire.
Miranda Kerr a marturisit de multe ori in trecut faptul ca isi adora slujba pentru ca ii este permis sa il aiba mereu aproape pe fiul ei, Flynn. Dar oare bebelusul nu si-ar dori sa stea in casa, la caldura, in loc sa isi petreaca ziua in frigul din New York?
Desi afara era foarte frig, modelul Victoria’s Secret a participat la o sedinta foto imbracata sumar, intr-o rochie corai extrem de scurta si subtire. Tanara mamica de 28 de ani a avut insa grija sa il imbrace foarte gros pe micutul ei de 10 luni, pentru ca acesta sa nu raceasca.
Micutul Flynn este pregatit pentru inca o zi de filmare
alaturi de mamica lui, supermodelul Miranda Kerr
Miranda Kerr a pozat langa Rockefeller Center pentru catalogul David Jones de Primvara/Vara 2012. In pauze, vedeta s-a incaltat in cizme UGG si a purtat o geaca groasa.
Micutul Flynn a fost imbracat in pantaloni grosi, pulovaras gri si caciulita asortata, iar in picioare a purtat adidasi albastri.
 Miranda nu a parut foarte incantata de faptul ca trebuie sa indure
vremea rece din New York intr-o rochita scurta.
Miranda Kerr este imaginea David Jones din 2008, fapt care i-a dat ocazia sa se intoarca in Australia natala de cateva ori pe an ca ambasador al brandului.
In 2011, celebrul fotomodel a primit locul cel mai bun la Victoria’s Secret Fashion Show si a purtat sutienul Fantasy de 2.5 milioane de dolari, onoare pe care au avut-o in trecut doar Heidi Klum and Gisele Bundchen.
Moda este viata ei. Miranda colaboreaza de 3 ani cu brandul australian David Jones.

Andra, defilare chic la preselectiile "Romanii au talent". Vezi ce rochii spectaculoase a purtat

Andra nu se dezminte. Daca prima editie a emisiunii "Romanii au talent" a prins-o insarcinata, in cea care urmeaza Andra isi pune in valoare silueta perfecta dupa nastere. Ea a purtat niste rochii foarte indraznete la preselectii, care i-au pus in valoare sanii si picioarele.
Andra, defilare chic la preselectiile  Romanii au talent . Vezi ce rochii spectaculoase a purtat
Cand a fost insarcinata, Andra a preferat rochiile lungi, care sa-i mascheze burtica de viitoare mamica. Ea a mizat in schimb pe culori tari, decolteuri sexy, umeri supradimensionati sau pantofi de designer indrazneti.
Ea nu a ezitat sa poarte tocuri foarte inalte, ba chiar a optat pentru creatii foarte cunoscute ale unor designeri precum Christian Louboutin sau Yves Saint Laurent.
Pentru cea de-a doua editie "Romanii au talent", care va incepe pe ProTV in luna februarie, Andra a ales niste tinute pe cat de sexy, pe atat de jucause. Cu o silueta impecabila de dupa nastere, cantareata nu a ezitat sa-si arate picioarele sau decolteul generos, in rochii spectaculoase.

Rihanna se face designer: scoate o colectie vestimentara pentru Armani. Vezi cum arata

Rihanna este o fashionista atipica: cantareata reuseste sa respecte si sa sfideze in acelasi timp trendurile. Chiar daca stilul ei este adesea criticat, colaborarile cu lumea modei nu intarzie sa apara. Armani a ales-o sa le reprezinte colectiile de jeansi si de lenjerie intima si, mai nou, au pus-o sa le creeze o colectie proprie.
Rihanna se face designer: scoate o colectie vestimentara pentru Armani. Vezi cum arata
Pe scena este mai mult dezbracata, insa pentru Armani, Rihanna s-a gandit la niste piese vestimentare absolut normale: jeansi, tricouri, sacouri si genti din panza.
Cat despre colectia ei de lenjerie intima, aceasta va fi din dantela, in doua variante de culori: albastru si gri.
Asteptam cu nerabdare sa vedem mai multe imagini!

Angelina Jolie socheaza cu noua ei silueta scheletica - consuma doar jumatate din caloriile de care are nevoie un om zilnic!

Angelina Jolie slabeste pe zi ce trece. In ultimele ei aparitii publice, actrita este numai piele si os si este doar o umbra a femeii care facea furori cu formele ei in urma cu cativa ani. Surse apropiate ei spun ca se hraneste doar cu 600 de calorii zilnic, adica jumatate din cat are nevoie un om normal.  
Angelina Jolie socheaza cu noua ei silueta scheletica - consuma doar jumatate din caloriile de care are nevoie un om zilnic!
Potrivit Daily Mail, Angelina Jolie cantareste 44 de kilograme, ceea ce pentru inaltimea ei, 1,73 m, este extrem de putin. Surse apropiate ei spun ca adesea uita sa manance, iar atunci cand o face doar "ciuguleste" cate ceva.
Revista Grazia scrie ca Angelina nu consuma mai mult de 600 de calorii pe zi, ceea ce inseamna echivalentul a doua boluri de cereale cu lapte. "Se stie ca Angelina isi incepe ziua doar cu o linurita de ulei de cocos si o mana de cereale. Problema cea mai mare este ca uneori e atat de ocupata, incat uita sa si manance. Uneori sare peste pranz sau mananca cateva migdale. Cina consta intr-o carne slaba cu un pahar de vin", a spus un apropiat al actritei.


 

Cum lupta Sylvia si Ellie White impotriva celulitei. Metode prin care poti scapa de aspectul neplacut de coaja de portocala

Si vedetele au probleme cu celulita, insa au metodele lor de a o combate. De exemplu, Sylvia foloseste zatul de la cafea pentru o piele catifelata. In schimb, Ellie White crede ca sportul poate face minune in lupta impotriva celulitei.
Cum lupta Sylvia si Ellie White impotriva celulitei. Metode prin care poti scapa de aspectul neplacut de coaja de portocala
“Sunt o pasionata a cafenei la ibric. Astfel ca dupa ce beau, pastrez zatul de la cafea pe care il folosesc ulterior ca un scrub de corp. Face minuni pentru celulita, iti tonidica pielea si stimuleaza circulatia sangelui”, spune Sylvia pentru perfecte.ro.

Ellie White a incercat si ea o multime de tratamente, dar si-a dat seama ca nu te poti baza pe o singura "arma" - trebuie sa imbini alimentatia sanatoasa, cu cremele, masajul si miscarea.
"Ca orice femeie, am incercat diferite creme si solutii, dar mi-am dat seama ca, daca vrei intr-adevar rezultate, nu te poti baza doar pe o crema. Cea mai buna solutie impotriva  celulitei a fost si va ramane sportul! So start working out! De asemenea, un masaj anticelulitic urmat de o impachetare cu produse speciale te poate ajuta sa scapi de zonele problema mult mai repede si mai sigur decit orice tratament de lunga durata cu creme si pastile", spune si Ellie White.
Cat de eficiente sunt cremele anticelulitice? "Cremele anticelulitice, daca sunt folosite in cadrul unui masaj, pot sa aiba un efect de imbunatatire. Daca un medicament are un efect pe cateva ore, de obicei, va dati seama ca un produs cosmetic nu are o putere terapeutica nelimitata. In general pentru celulita este bun masajul. Daca in cadrul masajului folosim o crema cu un efect vaso-dilatator, deci cu un aspect de incalzire a pielii care asigura un drenaj, atunci se poate considera ca este un produs bun", a spus Mihaela Leventer pentru Perfecte.ro

INTERVIU EXCLUSIV: Diana Dumitrescu, despre moda si nu numai

Diana Dumitrescu este printre actritele preocupate de moda si mai ales de sedintele foto neconventionale.
INTERVIU EXCLUSIV: Diana Dumitrescu, despre moda si nu numai – GALERIE FOTO
In pauzele de de filmare de la serialul “Pariu cu viata”, difuzat la Pro Tv, in fiecare luni, de la 20:30, vedeta si-a gasit timp sa pozeze in studioul foto al sotului ei, in ipostaze ineditede. Rezultatul il poti vedea in galeria foto de mai jos si pe blogul Dianei.

Actrita ne-a acordat un interviu in exclusivitate despre obiectul vestimentar care o defineste, despre ce considera ca este IN si ce este OUT in moda actuala.
   
Trei piese vestimentare pe care ti le-ai achizitonat pentru iarna asta?


O pereche noua de Ugg, un plic bej cu capete de mort, si mai multe bascute si fulare.

Daca ar fi sa te definesti printr-un anumit obiect vestimentar/accesoriu, care ar fi acela?

Ziua - Ugg, tinute lejere

Seara - se schimba situatia , tocuri .....de preferinta Louboutin

Recent ai realizat o sedinta foto in studioul foto al sotului tau, care a fost tinuta in care te-ai simtit cel mai bine?


In cea cu fusta lunga mov si tricou. O tinuta cool, comoda si potrivita pentru mai multe situatii.

Ce tinuta de care pe vremuri te simteai foarte mandra, nu ai mai purta-o acum sub nicio foarma?

Corset cu pantaloni. A fost o vreme cand se purtau si aveam un corset negru simplu, pe care il purtam in disperare, ba cu camasa pe dedesubt, ba doar corsetul cu fusta sau blugi seara la discoteca… asa nu m-as mai imbraca acum.

IN sau OUT in alegerile tale vestimentare:

-          Pantalonii de piele - in
-          Tricourile cu vedere la buric – out         
-          UGG-uri – in (chiar daca se spune ca anul asta nu se mai poarta, eu sunt dependenta de ele)
-          Vestele de blana naturala / artificial - poate
-          Haine stralucitoare - poate

In viata de zi cu zi, preferi tinutele mai elegante, sau iti place sa alegi un stil mai lejer?


Intotdeauna un stil mai lejer. Comoditatea este un must pentru mine. Mai intai comoda, dupa aceea fashion.

Intre balerini si tocuri, ce alegi?

Balerini!

Cum ai defini o femei ingrijita?


Dupa parerea mea, o femeie ingrijita, trebuie sa aibe mereu parul curat, aranjat, unghiile facute, curatate, nu neaparat cu lac colorat, dar ingijite, sa miroasa bine si sa aiba per total un aspect ok.

Maite Perroni nu vrea sa se marite cu Mane de la Parra

Actrita mexicana Maite Perroni, care ii da viata personajului Maria Desamparada in telenovela "Triumful dragostei", difuzata zilnic ACASA, de la 20:30, declara ca nu are de gand sa se marite cu iubitul ei actual, Mane de la Parra.
Maite Perroni nu vrea sa se marite cu Mane de la Parra
Desi recent au aparut articole conform carora cei doi si-ar fi facut planuri de nunta, Maite dezminte totul.

"Nu mi-a dat niciun inel de logodna. In presa au aparut tot felul de inventii. Nu sunt nici insarcinata, desi nu ma mira aceste zvonuri. Exista momente in viata mea cand ma imaginez maritata, insa nu voi face acest pas acum", a declarat actrita.

Fosta membra a trupei RBD da asigurari ca nu e suparata pe cei care publica stiri false despre ea, insa i se pare incomod sa fie nevoita mereu sa clarifice totul.

Recent, Thalia a laudat talentele vocale ale fostelor ei colege, Dulce Maria si Anahi, iar Maite a a spus ca e mandra de acest lucru.

"Ma bucura mult asta, Thalia e o personalitate, am crescut admirand-o in toti acesti ani. E o femeie de succes, inteligenta, muncitoare, e frumos sa primesti laude de la o persoana atat de importanta", a declarat bruneta.

Maite Perroni a mai spus ca momentan nu are planuri noi in ceea ce priveste cariera ei, insa analizeaza mai multe propuneri.

"Vreau sa petrec mai mult timp cu familia mea, sa ma refac pentru a revenii anul viitor plina de energie", promite Maite.

Andra si Catalin Maruta il prezinta pe micul David

Andra Maruta a vorbit intr-un interviu recent despre cei mai importanti barbati din viata ei. Iar unul dintre ei este, desigur, David, cel mai nou membru al familiei.
Andra si Catalin Maruta il prezinta pe micul David - GALERIE FOTO
Andra a povestit despre noua ei viata, cea de mamica, dar a impartasit si amintiri pretioase din timpul sarcinii. Catalin Maruta nu se lasa mai prejos si incearca sa explice cum se simte azi, ca tata de baiat si cum s-a simtit in primele minute de la nasterea micutului. In preajma lui David nu mai este ironic si acid, cum il vedem la televizor. 

Mario Cimarro nu se cupleaza cu Marlene Favela! E inca indragostit de Vanessa Villela

Dupa ce au aparut in toata presa articole conform carora Mario Cimarro, pe care il puteti admira ACASA in telenovela "Mostenitorii", difuzata sambata si duminica, de la 15:30, s-ar fi despartit din nou de Vanessa Villela, un apropiat al cuplului a dezmintit totul, spunand ca cei doi actori sunt foarte uniti si se sprijina reicproc in cariera.
Mario Cimarro nu se cupleaza cu Marlene Favela! E inca indragostit de Vanessa Villela - FOTO
Persoana respectiva spune ca cei doi sunt foarte indragostiti unul de celalat, chiar daca sunt separati din cauza rolurilor.

El se afla in Los Angeles, incercand sa aiba o cariera la Hollywood, iar ea in Miami, unde interpreteaza personajul negativ in telenovela "Una Maid in Manhattan".

Totusi, se pare ca au in continuare o relatie frumoasa si se vad cat se poate de des, desi s-a crezut ca s-au despartit din nou.

Isi trimit adesea mesaje romantice pe Twitter, asa ca fanii lor de acolo le-au luat rapid apararea, intrucat au fost martorii multor declaratii de iubire.

Nicoleta Luciu vrea ca pana de sarbatori sa aiba din nou 54 de kilograme

Este nu doar cea mai cunoscuta mamica de tripleti din showbiz, ci si o experta in slabire. Sambata, intr-o noua editie a emisiunii "Ce se intampla, doctore?", prezentata de Oana Cuzino, Nicoleta Luciu vorbeste despre maratonul revenirii la silueta perfecta.
Nicoleta Luciu vrea ca pana de sarbatori sa aiba din nou 54 de kilograme
Tocmai pentru ca vrea sa arate senzational de sarbatori, programul ei este unul extrem de incarcat si include inot, sesiuni de terapii corporale si faciale si sport la sala. Toate acestea, plus ingrijirea bebelusilor si alaptarea au adus rezultate spectaculoase: Nicoleta are cu 14 cm mai putin la coapse, dar tine mortis sa ajunga din nou la 54 de kilograme.

Iarna nu-i ca vara nici in materie de culoare a parului. Schimbarile de look sunt binevenite, dar specialistii recomanda sa nu fie variata culoarea vopselei cu mai mult de trei tonuri fata de cea a parului natural. Tot ei recomanda variantele usor mai inchise, dar luminoase. Laura Cosoi, prezentatoarea emisiunii Explore Midnight de la ProTv, care de-a lungul timpului a incercat cateva nuante, da cateva sfaturi de ingrijire a podoabei capilate celor interesate de schimbari pe acest plan.

Abunda in fibre, calciu, vitamine din grupul B si pot contribui chiar la reducerea riscului de cancer. Atletii le consumau in Antichitate, iar astazi nutritionistii vad in ele o masa completa. Smochinele, caci despre ele este vorba, sunt delicioase atat uscate, cat si proaspete, cand se pot combina in salate cu branzeturi sau nuci, dar si in sosuri cu carnea de vita. Care sunt toate beneficiile smochinelor, sambata, intr-o noua editie a emisiunii Ce se intampla, doctore?.