Da. De cand ma stiu m-a fascinat omul. Suntem atat de diferiti. Fiecare dintre noi avem atat lumina cat si intuneric. Nimanui nu-i convine sa spuna ca e un om rau asa ca „defileaza” la vedere doar cu partea frumoasa – lumina. Momentele tensionate din viata scot insa la iveala intunericul. Vorba romanului: „iti dai arama pe fata”. Oamenii sunt o specie tare interesanta. Daca esti curios sa ii studiezi nu te plictisesti niciodata. Mi se intampla de multe ori sa privesc de la fereastra diverse persoane care trec pe strada. Sunt multe lucruri care „vorbesc” despre tine. De exemplu forma corpului, a mainilor, ochii, comisurile gurii, unghiile, felul cum te imbraci, cu ce te parfumezi. Deseori mi s-a intamplat sa ii spun unui interlocutor ce zodie este, ce ii place sau nu ii place fara sa vorbesc deloc. Am observat si atat. Doamne, imi place foarte tare treaba asta. Este foarte interesanta.
2. Reusesti sa dormi linistita dupa ce realizezi interviuri cu criminali periculosi? Nu-ti raman in minte povestile lor, nu iti creaza o stare de neliniste faptul ca vorbesti cu astfel de oameni?
Nu pot sa spun ca dorm linistita. Incerc sa adorm si imi tot vin in minte dialogurile. Stiu pe de rost rechizitoriu, ce s-a intamplat. Apoi incerc sa pun cap la cap informatia si sunt fascinata cum de fiecare data interlocutorul (criminalul) minte. Stie ca am venit documentata in puscarie insa de fiecare data altcineva este vinovat. Este vina unei alte persoane care l-a enervat si atunci a comis crima. Sau e de vina Dumnezeu sau soarta. Sau pur si simplu atunci cand vorbesc despre crima imi povestesc amanuntele ca si cum a ucis altcineva. Parca imi relateaza un film. Nu ma supara lucrurile astea pentru ca imi dau seama ca incearca sa se apere. Sunt pur si simplu fascinata.
3. Ti-a fost vreodata teama de interlocutor in timpul unui interviu?
Intotdeauna m-am pregatit mental pentru intalnirea cu detinutul. Niciodata, dar niciodata nu plec la penitenciar, nu intru in celula cu vreun gand negativ. Si cred ca reusesc sa transmit asta. Apoi incerc sa le explic ca nu sunt acolo ca sa-i judec. Judecata a fost facuta deja si ei deja platesc pentru asta. Asta este inceputul. Restul tine de experienta pe care o am si de curiozitatea mea nativa.
4. Cat de important crezi ca este ca telespectatorii sa cunoasca povestile oamenilor care ajung, intr-o situatie sau alta, sa comita crime sau violuri?
Este foarte important. Daca privim cu atentie acesti oameni si mai mult ii si ascultam cu atentie cred ca putem observa cu usurinta daca oamenii din jurul nostru au „ceva„ din criminalul din fata camerei. Acesta a fost si scopul acestor materiale pe care le-am realizat: cum poti sa te feresti de asemenea oameni, cum poti sa eviti o tragedie, cum „vezi” instinctele criminale etc.
5. Care este cazul care te-a marcat cel mai mult, din materialele filmate pana acum?
Toate. Si nu glumesc. Nu am filmat niciodata doar de dragul filmarii. Am ascultat povestile lor cu foarte mare atentie, atat cu urechile dar si cu sufletul. Uneori m-am „tinut” cu greu sa nu imi dea lacrimile. Unii dintre ei au avut o viata cu adevarat chinuita. Dar nu este vina nimanui. Toti platim pentru greselile proprii. Cred ca intr-o zi o sa pot sa ma apuc de scris romane. Toate povestile pe care le-am auzit pana acum sunt mai spectaculoase decat orice film am vazut si orice carte am citit. Este incredibil.
6. Te-ai gandit sa aduni intr-o carte sau intr-un documentar despre criminali povestile celor pe care i-ai intervievat pana acum – pe acest subiect?
Asa cum am spus deja o sa ma apuc sigur sa scriu. Probabil ca o sa fac si un documentar dar in momentul asta ma focusez pe personaje, pe povesti.
7. Nu orice jurnalist poate face astfel de materiale – e ca in medicina, cred, trebuie sa ai si sange rece. Ma insel? Reusesti sa nu te implici emotional, sau tocmai modul in care te implici te ajuta sa transmiti povestea asa cum vrei?
Nu am facut niciodata ceva fara sa ma implic emotional. Ma implic de fiecare data. Dar ma implic atat in povestea calaului cat si a victimei. Si cred ca, din acest motiv, oamenii se deschid atunci cand vorbesc cu mine. Nu mai uit niciodata in ochii criminalului/lei sau a rudelor victimei cu gandul ca vreau sa obtin ceva de la ei. Niciodata.
8. Cum se impaca viata de familie cu meseria ta, care este una foarte solicitanta?
Este solicitant, dar nu ma plictisesc niciodata. Nu imi place sa vorbesc despre materialul pe care il fac in momentul acela. Vreau sa aud parerile familiei mele dupa ce vad materialul. Mi se pare insa dificil sa gatesc de exemplu daca ma gandesc la personajul pe care tocmai l-am filmat sau la crima pe care a comis-o. Eu am convingerea ca daca iti trec prin minte ganduri negative atunci cand gatesti mancarea desi arata la fel si poate are si un gust placut ar putea sa-ti provoace un disconfort. Am verificat asta pe pielea mea si nu e vesel deloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu