marți, 27 decembrie 2011

Ştefan Stan, câştigător la "Vocea României": "A fost decizia publicului, căruia vreau să-i mulţumesc din suflet pentru toată susţinerea lui"

La doar câteva minute după terminarea show-ului, Ştefan Stan părea să nu realizeze că el este marele câştigător: "A fost decizia publicului, căruia vreau să-i mulţumesc din suflet pentru toată susţinerea lui".

stefan stan
stefan stan2
Ştefan Stan i-a mulţumit şi antrenorului său, Smiley, care l-a călăuzit până în finală şi a făcut ca vocea sa să devină "Vocea României".
"La audiţiile pe nevăzute, Smiley mi-a zis că dacă voi veni în echipa lui va face din mine Ştefan cel Mare. Mi-a plăcut foarte mult ce mi-a zis şi am avut mare încredere în el. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine şi faptul că am ajuns aici i-l datorez lui. Chiar dacă am câştigat trofeul «Vocea României» eu voi rămâne acelaşi Ştefan mic, acelaşi om şi acelaşi prieten care am fost şi până acum", a spus cu modestie Ştefan Stan.
În ceea ce-l priveşte pe antrenorul Smiley, acesta se declară foarte fericit că publicul l-a ales pe concurentul său "Vocea României".
"E prima oară când câştig ceva! N-am mai câştigat nicio competiţie până acum. Sper ca Ştefan să ajungă acolo unde îi e locul în muzica românească, pentru că este un om extrem de talentat şi are un timbru absolut special", a mai spus Smiley.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu